Diverse

Eterna şi frumoasa prietenie dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă

O prietenie extraordinară rămasă în istoria literaturii. Unul se numeşte Ion Creangă, iar celălalt Mihai Eminescu. S-au întâlnit in toamna lui 1874 pe ulițele Iaşului, şi de atunci încolo nimeni nu mai văzu pe Eminescu fără Creangă şi pe Creangă fără Eminescu. Se sfătuiau împreună, îşi citeau unul altuia poveştile ori poeziile. Discutau despre cărțile citite şi despre câte se întâmplă în lume.

Bădița Ion era om voinic, corpolent, cu ochii pătrunzători, deosebit de vioi, de ageri. Purta barbă, iar părul îi era des şi cam aspru, vorba lui era plină de tâlc, de înțelesuri adânci şi adesea încărcată de haz, chiar atunci când povestea lucruri nu prea vesele. Ştia de minune să facă haz de necaz. Să tot stai în preajma lui şi să-l asculți cum depăna firul fără căpătâi, al celor mai minunate, şi mai năstuşnice poveşti şi povestiri.

În schimb, Bădița Mihai era mai tăcut, mai gânditor şi de multe ori, chiar trist. Frumos cum rar se află: smead la față, cu păr negru, bogat, cu ochii mari, adânci, melancolici, cu zâmbet bun, cu glas cald şi blând.

Eminescu îl asculta vrăjit pe Creangă când acesta povestea întâmplări din viața sa: “Nu ştiu cum sunt alții, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde legă mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam când ne jucam noi băieții…”

Când Creangă a terminat vorba, Eminescu îi spune hotărât: “Bădiță Ioane, mă supăr tare pe matale, dacă nu scrii aceste amintiri”. Ascultând sfatul bunului prieten, Ion Creangă a scris minunatele sale <>.

Nu trecu mult timp şi Mihai Eminescu îi invită pe Ion Creangă la casa părintească din Ipoteşti: “Să vezi bădiță Ioane, că şi la mine în sat sunt frumuseți vrednice de admirat”. Şi într-adevăr Bădița Ion a văzut multe pe dealurile Ipoteştilor: satul cu case bine construite, livezi, iazuri bogate în peşti, râuri cu multe izvoare, păduri de fag şi plopi, tei înfloriți şi stoluri de păsări cântătoare. Înserarea i-a prins într-un pâlc de pădure, stând jos pe iarbă şi povestind ca de obicei.

Bădița Mihai se uita uneori după câte o pasăre, după câte o floare, spre locul unde murmura izvorul, ori cerul unde înfloreau stelele şi răsărea luna. La un moment dat, Eminescu s-a ridicat de jos şi a început să grăiasca încet şi rar, dar descriind poetic, ceea ce se petrecea în jurul lor, în acea fermecătoare înserare de vară:

“Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună
Se ascund în rămurele
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină
Pe când codrul negru tace
Dorm şi florile-n grădină
Dorm în pace…”

După ce a ascultat şi a murmurat şi el odată cu Eminescu, Bădița Ion şi-a îmbrățişat prietenul zicând: “Minunat! Eşti un poet genial, Bădița Mihai!”. Eminescu a replicat: “Nu ştiu cum sunt eu, dar ştiu că mata bădiță Ioane, eşti un povestitor fără pereche”.

Noi cei care ne desfătăm, de mai bine de un veac, cu cele scrise de Ion Creangă şi Mihai Eminescu, spunem că amândoi au avut dreptate.

Frumoasa prietenie dintre cei doi a început să scârție când Eminescu a fost destituit din funcția de revizor şcolar. Acesta s-a mutat la guralivul Creangă, dar nu i-a plăcut să zăbovească pe capul omului şi s-a decis să plece la Bucureşti. Creangă a rămas fără prieten şi totodată fără un om plin de învățătură. A păstrat mereu legătura, dar Ion Creangă a fost devastat la auzirea veştii că marele poet a înnebunit. Durerea trăită a fost nemăsurată, un cutremur în adâncul sufletului.

După ce starea lui de sănătate s-a mai îmbunătățit, întâlnirile lor tot nu erau ca odinioară, fiind conturate de o linişte covârşitoare. De la acea vreme şi Creangă începu să se simtă din ce în ce mai rău. În 1889, la auzirea veştii că Mihai Eminescu s-a stins din viață, Ion Creangă a pierdut un prieten pe care nimeni nu-l poate înlocui. “Această veste trebuie să zguduie sufletul bolnavului. Fu văzut plângând ca un copil şi adormind cu cartea de poezii a lui Eminescu” (Junimea)

Articol semnat de LAURA NICA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *